Însemnări din tren

“Are hepatita rară”. “Ai văzut cum avea pielea? ” „Galbenă şi lucioasă. Poate are hepatită rară.” De constatat: suntem îngrijoraţi, nu numai pentru sănătatea noastră dar şi pentru a celor din jur împrejur. Un lucru pe care l-am trăit de-a lungul acestor săptămâni, călătoriile cu trenul furnizează un pachet bogat de poveşti. Firească sau nu, poate fi ideea că sunt atâţia iscoditori în jurul tău şi pretutindeni. Orice formă de eveniment, oricât de dramatic ar fi, este un bun prilej de a depăna poveşti, interpretări, observaţii şi când, într-un final, ai analizat toate cele văzute şi nevăzute, după ce ai terminat cu locuinţele cunoscuţilor şi celor necunoscuţi ajungem la capitolul « of-uri sufleteşti ». ” Azi parcă mă doare şi pe mine punctul din spatele rotulei….cred că am să-mi fac un set complet de analize. Tu ce-mi recomanzi ?” Ne preocupă persoana noastră! Sunt grijulii, mai ales când trebuie să scormoneasca în trecutul, prezentul, viitorul de aici şi de nicăieri. Îngrijoraţi, aleg binele de rău cu o precizie oraculară, stabilesc cine va fi iertat şi cine nu, amendează, tranşeaza. Sunt mari conducători, pedagogi, mari vindecători. Esenţială rămâne, în tot acest joc, capacitatea fiecăruia de a nu pierde din vedere orice curs pământesc. Este absurd de însorit azi. Se retrage zăpada. Furie şi mânie. Cum să nu fie ? Până şi cel mai bun om ascunde vulcani atinşi de indignare, dezgust, solitudine, revoltă pentru faptul că uşa se deschide şi îţi dă în cap, pentru faptul că alergi după tren şi îl pierzi, pentru faptul că de dimineaţă te-ai certat virtual cu încă o persoană (te-ai săturat…e normal. Oare ei de ce nu înţeleg ?!?), pentru că ai vărsat cafeaua pe tine, pentru că te-ai oprit în faţa metroului şi ai avut în faţă imaginea bulversată de sardine înghesuite într-o cutie (sardine încruntate). „Nu-i nimic, l-am pierdut pe ăsta şi dacă îl pierd şi pe următorul…mă opresc, beau o cafea, răsuflu, îmi iau o dilemă, fumez o ţigară şi daca e nevoie ţip la vreun trecător. Doar trebuie să ne eliberăm. Suntem împovăraţi de gânduri şi gânduri cărora Universul a uitat să le trimită o finalitate sau poate sunt eu destul de oarbă. Ziua asta însorita mă calcă pe nervi. „Nah, daca vrei ţip şi la tine !” Aerul…prea proaspăt, simţi cum stau să apara ghioceii, să apară mărţişoarele, se simte mirosul de zambile înflorite…deja. Se pun pe scaune pixuri, cărţi de joc, lanterne, brichete şi o iconiţă. „S-ar fi bucurat mama dacă ar fi primit-o !” Trag cu ochiul la bătrânica de alături. „Ce aş vrea să mai fii langă mine !” În Craiova nu e soare.